Dreptul "de a contesta" reprezintă unul dintre drepturile principale ale oricărui contribuabil. Ca urmare, în structura organizatorică a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în cadrul activităţii de administrare a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor un loc aparte îl ocupă activitatea de soluţionare a contestaţiilor.
Pentru o aplicare unitară a legislaţiei fiscale, legiuitorul a reglementat prin Codul de procedură fiscală procedura de contestare.
Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor soluţionează, în cadrul competenţelor stabilite şi a procedurii de soluţionare reglementată prin Codul de procedură fiscală, republicat, contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, precum şi măsura de diminuare a pierderii fiscale, în cuantum de 3 milioane lei sau mai mare. De asemenea solutioneză contestaţiile formulate de marii contribuabili, precum şi cele formulate împotriva actelor enumerate în articolul 209, emise de organele centrale cu atribuţii de inspecţie fiscală, indiferent de cuantum.
Activitatea de soluţionare a contestaţiilor este finalizată prin emiterea unei decizii definitive în sistemul căilor administrative, care poate fi atacată de contribuabil în instanţa judecatorească conform prevederilor legii contenciosului administrativ.
Pentru îmbunătăţirea calităţii deciziilor emise, direcţia valorifică soluţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi colaborează permanent cu direcţiile de specialitate pentru clarificarea şi îmbunătăţirea cadrului legislatiei în contextul Codului fiscal şi al Codului de procedură fiscală.
Pe termen mediu, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor şi-a propus ca obiective strategice implementarea cunoştinţelor din domeniul jurisprudenţei interne şi internaţionale în domeniul fiscal şi întărirea capacităţii de soluţionare a contestaţiilor.
Deciziile emise de Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor şi de structurile specializate constituite la nivelul direcţiilor teritoriale împreună cu soluţiile irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti in situaţiile în care contribuabilii nemulţumiţi se adresează justiţiei sunt publicate la adresa http://www.anaf.ro/legislaţie/Deciziile emise de organele de soluţionare a contestaţiilor din MFP - ANAF cărora li s-au ataşat soluţiile instanţelor judecătoreşti.