|
21 octombrie 2025 | Prejudiciu de peste 29 milioane de lei stabilit de inspectorii antifraudă în colaborare cu procurorii DNA, în domeniul comerțului cu autoturisme second-hand Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) – Structura Centrală, din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), anunță concluzionarea unei noi operațiuni de control, la un operator economic care desfășura activități de comerț cu autoturisme second-hand. În urma verificărilor, Inspectorii antifraudă au constatat un prejudiciu de peste 29 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA) datorată bugetului de stat. |
|
20 octombrie 2025 | ANAF a inactivat fiscal societatea Ampropertyconstruct SRL (AMPCgaz) încă de la jumătatea anului curent Având în vedere interesul public cu privire la societatea Ampropertyconstruct SRL (AMPCgaz), ANAF face precizarea precizarea că acest contribuabil a fost declarat în inactivitate fiscală începând cu data de 08.08.2025. Astfel, potrivit legii, orice tip de activitate a acestei societăți, după această dată, se situează în afara cadrului fiscal legal. |
|
17 octombrie 2025 | ANAF notificǎ instituțiile publice cu datorii restante privind plata obligațiilor fiscale Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează instituțiile și autoritățile publice, care au datorii fiscale neachitate până la data de 31 august 2025, că trebuie să își plătească aceste obligații. |
|
Citeşte mai mult |






