Cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii denumiţi avertizori în interes public este asigurat de Legea nr.361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, cu modificările şi completările ulterioare.
Avertizor în interes public - persoana fizică care efectuează o raportare sau divulgă public informaţii referitoare la încălcări ale legii, obţinute în context profesional.
Raportarea - comunicarea scrisă de informaţii, cu privire la orice faptă care reprezintă o încălcare a legii.
Modalităţi de raportare
Potrivit cadrului legal, persoanele care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, au la dispoziţie următoarele modalităţi de raportare:
prin intermediul serviciilor poştale la adresa: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, strada Apolodor, nr. 17, Cod poştal 050741, Sector 5, Bucureşti – România – În atenţia Direcţiei generale de integritate. Avertizarea se introduce într-un plic sigilat cu menţiunea „Raportare privind încălcări ale legii”.
Conţinutul raportării privind încălcări ale legii
Raportarea cuprinde, cel puţin, următoarele:
numele şi prenumele;
datele de contact ale avertizorului în interes public;
contextul profesional în care au fost obţinute informaţiile;
persoana vizată, dacă este cunoscută;
descrierea faptei susceptibile să constituie încălcare a legii în cadrul unei autorităţi, instituţii publice, oricărei alte persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanei juridice de drept privat;
probele în susţinerea raportării, după caz;
data şi semnătura, după caz.
Prin excepţie de la prevederile anterior menţionate, raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează şi se soluţionează în măsura în care conţine indicii referitoare la încălcări ale legii.
Conform Ordinului președintelui ANAF nr. 4151/30.07.2024 privind Regulamentul de organizare și funcționare al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, responsabil cu gestionarea raportărilor în interes public este Serviciul Control Integritate din cadrul Direcției generale de integritate.
Cadrul legal
Directiva Europeană 1937/2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii
Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public, cu modificările şi completările ulterioare
Pentru a consulta legislaţia link-ul deja existent pe site