În trimestrul II 2023 au fost transmise, prin intermediul SPV sau prin Poşta Română, un număr de 767 notificări de conformare către persoane fizice cu risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile. Ca urmare a transmiterii notificărilor de conformare, personalul DGCVPF a răspuns solicitărilor de îndrumare/lămurire adresate de persoanele fizice notificate telefonic sau prin intermediul adresei de e-mail dedicate în acest scop, Notificare.VSFP@anaf.ro.
În trimestrul III 2023 au fost transmise un număr de 4 notificări de conformare către persoane fizice cu averi mari identificate cu risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile.
În trimestrul IV 2023 au fost transmise un număr de 13 notificări de conformare către persoane fizice identificate cu risc de neconformare la declararea veniturilor impozabile(inclusiv către persoane fizice cu averi mari).
Selectare a persoanelor fizice pentru control fiscal
În trimestrele I, II, III şi IV 2023 s-a realizat activitatea preliminară de selectare a persoanelor fizice pentru control fiscal (verificare a situației fiscale personale şi verificare documentară), acțiunile de control fiscal fiind incluse în programele de activitate ale structurilor regionale, respectiv SCF PFAM, astfel:
Trimestrul I
Nr.crt
Tip activitate control fiscal
Număr persoane fizice selectate pentru controlul fiscal
1.
Verificare documentară
516
2.
Verificarea situației fiscale personale
2
Trimestrul II
Nr.crt
Tip activitate control fiscal
Număr persoane fizice selectate pentru controlul fiscal
1.
Verificare documentară
454
2.
Verificarea situației fiscale personale
4
Trimestrul III
Nr.crt
Tip activitate control fiscal
Număr persoane fizice selectate pentru controlul fiscal
1.
Verificare documentară
255
2.
Verificarea situației fiscale personale
220
Trimestrul IV
Nr.crt
Tip activitate control fiscal
Număr persoane fizice selectate pentru controlul fiscal
1.
Verificare documentară
211
2.
Verificarea situației fiscale personale
205
Control
TRIMESTRUL IV 2023
Total număr acțiuni de control fiscal finalizate, din care:
330
Număr de VSFP
47
Număr VD
283
Număr Decizii de impunere emise
101
Total venituri constatate suplimentar
203.675.111 lei
Total creanțe fiscale stabilite, din care:
47.741.692 lei
Creanțe fiscale principale
31.808.639 lei
Creanțe fiscale accesorii
15.933.053 lei
Cele mai mari 3 sume stabilite printr-o decizie de impunere:
1. Venituri constatate suplimentar 72.952.643 lei și creanțe fiscale principale 11.572.921 lei și creanțe fiscale accesorii 4.799.715 lei, pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP București, acțiune de VSFP finalizată de SVF București.
2. Venituri constatate suplimentar 12.386.076 lei și creanțe fiscale principale 1.675.236 lei, creanțe fiscale accesorii 2.323.266 lei pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP Brașov, acțiune de VSFP finalizată de SVF Brașov.
3. Venituri constatate suplimentar 11.322.306 lei și creanțe fiscale principale 1.811.569 lei, pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP Iași acțiune de VD finalizată de AJFP Iași - SIFPF1.
TRIMESTRUL III 2023
Total număr acțiuni de control fiscal finalizate, din care:
256
Număr de VSFP
46
Număr VD
210
Număr Decizii de impunere emise
61
Total venituri constatate suplimentar
94.796.565 lei
Total creanțe fiscale stabilite, din care:
22.940.692 lei
Creanțe fiscale principale
14.897.881 lei
Creanțe fiscale accesorii
8.042.811 lei
Cele mai mari 3 sume stabilite printr-o decizie de impunere:
1. Venituri constatate suplimentar 11.507.866 lei și creanțe fiscale principale 1.841.259 lei și creanțe fiscale accesorii 2.691.136 lei, pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP Ploiești, acțiune de VSFP finalizată de SVF Ploiești.
2. Venituri constatate suplimentar 8.280.305 lei și creanțe fiscale principale 1.324.139 lei, creanțe fiscale accesorii 1.198.084 lei pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP Galați, acțiune de VD finalizată de DGRFP Timişoara - SVF Brașov.
3. Venituri constatate suplimentar 5.657.662 lei și creanțe fiscale principale 905.226 lei, creanțe fiscale accesorii 532.291 lei pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP Timişoara acțiune de VSFP finalizată de SVF Timişoara.
TRIMESTRUL II 2023
Total număr acțiuni de control fiscal finalizate, din care:
189
Număr de VSFP
51
Număr VD
138
Număr Decizii de impunere emise
39
Total venituri constatate suplimentar
87.925.288 lei
Total creanțe fiscale stabilite, din care:
21.469.760 lei
Creanțe fiscale principale
13.272.256 lei
Creanțe fiscale accesorii
8.197.504 lei
Cele mai mari 3 sume stabilite printr-o decizie de impunere:
1. Venituri constatate suplimentar 12.846.565 lei și creanțe fiscale principale 2.055.450 lei și creanțe fiscale accesorii 1.653.030 lei, pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP BUCUREŞTI(sector 5), acțiune de VSFP finalizată de SVF CRAIOVA.
2. Venituri constatate suplimentar 10.256.728 lei și creanțe fiscale principale 1.025.673 lei pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP TIMIŞOARA (județ Timiş), acțiune de VD finalizată de DGRFP Timişoara - SVF.
3. Venituri constatate suplimentar 6.985.974 lei și creanțe fiscale principale 1.065.830 lei pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP BUCUREŞTI (sector 1), acțiune de VSFP finalizată de SVF Timişoara.
TRIMESTRUL I 2023
Total număr acțiuni de control fiscal finalizate, din care:
67
Număr de VSFP
42
Număr VD
25
Număr Decizii de impunere emise
27
Total venituri constatate suplimentar
36.938.580 lei
Total creanțe fiscale stabilite, din care:
9.118.079 lei
Creanțe fiscale principale
5.910.362 lei
Creanțe fiscale accesorii
3.207.717 lei
Cele mai mari 3 sume stabilite printr-o decizie de impunere:
1. Venituri constatate suplimentar 4.540.776 lei, creanțe fiscale principale 726.525 lei și creanțe fiscale accesorii 372.040 lei, pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP Cluj-Napoca (județ Bistrița-Năsăud), acțiune de VSFP finalizată de DGRFP Cluj-Napoca - SVF Cluj-Napoca.
2.Venituri constatate suplimentar 4.115.791 lei, creanțe fiscale principale 667.585 lei, pentru o persoană cu domiciliul în raza DGRFP Brașov (județ Brașov), acțiune de VD finalizată de DGRFP Brașov - SVF Brașov.
3.Venituri constatate suplimentar 3.026.882 lei, creanțe fiscale principale 484.301 lei și creanțe fiscale accesorii 223.527 lei, pentru o persoană fizică cu domiciliul în raza DGRFP Timișoara (județ Timiș), acțiune de VSFP finalizată de DGRFP Cluj-Napoca - SVF Cluj-Napoca.
Tratamente alternative
TRIMESTRUL IV 2023
I.In vederea îndeplinirii obiectivelor specifice, la nivelul DGCVPF - Direcţia Persoane Fizice cu Averi Mari (DPFAM), Serviciul Managementul Relaţiilor cu Contribuabilii Persoane Fizice cu Averi Mari, se derulează programe alternative pentru asigurarea conformării voluntare, astfel:
începând cu anul 2012 se derulează Programul de Notificare privind veniturile obținute din străinătate, care constă în transmiterea unor notificări amiabile, având ca obiect veniturile obținute din străinătate, adresate subiecților identificați din cadrul grupului țintă de Persoane Fizice cu Averi Mari.
În trimestrul IV, 2023, s-au transmis către persoane fizice cu averi mari un număr de 249 renotificări amiabile aferente anului fiscal 2022.
TRIMESTRUL III 2023
I.In vederea îndeplinirii obiectivelor specifice, la nivelul DGCVPF - Direcţia Persoane Fizice cu Averi Mari (DPFAM), Serviciul Managementul Relaţiilor cu Contribuabilii Persoane Fizice cu Averi Mari, se derulează programe alternative pentru asigurarea conformării voluntare, astfel:
în anul 2022 s-a derulat Programul de notificare privind veniturile sub forma câștigurilor din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului de investiții prin care s-a urmărit atât creșterea conformării voluntare la declararea veniturilor și plata impozitului pe venit, cât și reducerea evaziunii fiscale prin descurajarea neconformării, prin informarea persoanelor din grupul PFAM cu privire la modificările legislative ce intrau în vigoare începând cu data de 01.01.2023.
În trimestrul III, 2023, au fost declarate câștiguri din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului de investiții în sumă de 554.096 lei, cuantumul impozitului încasat fiind în sumă de 9.642 lei.
TRIMESTRUL II 2023
I.In vederea îndeplinirii obiectivelor specifice, la nivelul DGCVPF - Direcţia Persoane Fizice cu Averi Mari (DPFAM), Serviciul Managementul Relaţiilor cu Contribuabilii Persoane Fizice cu Averi Mari, se derulează programe alternative pentru asigurarea conformării voluntare, astfel:
în anul 2022 s-a derulat Programul de notificare privind veniturile sub forma câștigurilor din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului de investiții prin care s-a urmărit atât creșterea conformării voluntare la declararea veniturilor și plata impozitului pe venit, cât și reducerea evaziunii fiscale prin descurajarea neconformării, prin informarea persoanelor din grupul PFAM cu privire la modificările legislative ce intrau în vigoare începând cu data de 01.01.2023.
În trimestrul II, 2023, au fost declarate câștiguri din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate, precum și din transferul aurului de investiții în sumă de 361.566 lei, cunatumul impozitului încasat fiind în sumă de 36.888 lei.
II. Cazuri de conformare voluntară în cadrul/ca urmare a acţiunilor de control fiscal În trimestrul II, 2023, cuantumul sumelor declarate voluntar și a impozitelor plătite voluntar În cadrul acțiunilor de control fiscal, În cazul transferului titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum și transferul aurului financiar, de către persoanele fizice cu averi mari a fost de 113.428 lei.
TRIMESTRUL I 2023
I.In vederea îndeplinirii obiectivelor specifice, la nivelul DGCVPF - Direcţia Persoane Fizice cu Averi Mari (DPFAM), Serviciul Managementul Relaţiilor cu Contribuabilii Persoane Fizice cu Averi Mari, se derulează programe alternative pentru asigurarea conformării voluntare, astfel:
începând cu anul 2012 se derulează Programul de Notificare privind veniturile obţinute din străinătate, care constă în transmiterea unor notificări amiabile, având ca obiect veniturile obţinute din străinătate, adresate subiecţilor identificaţi din cadrul grupului ţintă de Persoane Fizice cu Averi Mari.
In trimestrul I, 2023, s-au transmis către persoane fizice cu averi mari un număr de 318 notificări aferente anului fiscal 2022.
în anul 2022 s-a derulat Programul de notificare privind veniturile sub forma câştigurilor din transferul titlurilor de valoare şi din operaţiuni cu instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului de investiţii prin care s-a urmărit atât creşterea conformării voluntare la declararea veniturilor şi plata impozitului pe venit, cât şi reducerea evaziunii fiscale prin descurajarea neconformării, prin informarea persoanelor din grupul PFAM cu privire la modificările legislative ce intrau în vigoare începând cu data de 01.01.2023.
In trimestrul I, 2023, au fost declarate câştiguri din transferul titlurilor de valoare şi din operaţiuni cu instrumente financiare derivate, precum şi din transferul aurului de investiţii în sumă de 917.968 lei, cunatumul impozitului încasat fiind în sumă de 96.360 lei.
II. Cazuri de conformare voluntară în cadrul/ca urmare a acţiunilor de control fiscal In trimestrul I, 2023, cuantumul sumelor declarate voluntar în cadrul acţiunilor de control, în cazul veniturilor obţinute în străinăte de către persoanele fizice cu averi mari a fost de 4.114.502 lei.